SOVACONT/Servicii Contabile

SOVACONT/Servicii Contabile SOVACONT/Servicii contabile.

24/04/2025

Stimați contribuabili,

Serviciul Fiscal de Stat informează că, în spațiul public circulă un pretins Ordin emis de către directoarea instituției, doamna Olga Golban, referitor la modificarea termenului limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024 de către persoanele fizice. De asemenea, acest document este remis la adresele electronice a mai multor contribuabili din numele directorului adjunct, domnul Iuri Lichii, fiind utilizată o adresă de e-mail trucată.

În context, menționăm că documentul respectiv este un FALS, precum și e-mail-urile remise în adresa contribuabililor, iar identitatea SFS este utilizată ilegal de către persoane rău intenționate cu scopul de a reduce încrederea cetățenilor în activitatea instituției. Suplimentar, atragem atenția că domenul de e-mail al instituției este .md, iar orice altă derivată constituie un fals.

Reieșind din cele menționate supra, Serviciul Fiscal de Stat a sesizat organele de drept competente în vederea investigării cazului respectiv.

Totodată, reamintim că, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, termenul limită de prezentare a

Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024 este data de 30 aprilie 2025.

Informația detaliată aferentă acestui proces poate fi consultată pe pagina-web a Serviciului Fiscal de Stat - https://sfs.md/ro/pagina/cet18, precum și pe canalele noastre de comunicare de pe rețelele de socializare:

🟢 Facebook: https://www.facebook.com/Serviciul.Fiscal.de.Stat
🟢 Instagram: https://instagram.com/sfs_md
🟢 Telegram: https://t.me/sfs_md
🟢 Linkedin: https://www.linkedin.com/company/sfs-md
🟢 Youtube: https://www.youtube.com/-md

Vă îndemnăm la vigilență în contextul intensificării încercărilor persoanelor rău intenționate de a dezinforma societatea și periclita activitatea instituțiilor publice.

Vă rugăm să vă informați doar din surse sigure și să distribuiți acest mesaj mai departe pentru a combate dezinformarea.

15/04/2025

30 aprilie 2025 este termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024 de către persoane fizice.

În acest context, vă informăm că, începând de astăzi, în scopul facilitării depunerii Declarației, toate Direcțiile deservire fiscală din țară vor activa cu grafic extins:

🟢 14-18 aprilie 2025 – de la 07:30 până la 19:00;
🟢 22-25 aprilie 2025 – de la 07:30 până la 19:00;
🟢 26 aprilie 2025 (sâmbătă) – de la 09:00 până la 15:00;
🟢 29-30 aprilie 2025 – de la 07:30 până la 19:00.

Mai multe detalii aferent procesului de prezentare a Declarației pot fi consultate pe pagina-web a instituției - https://sfs.md/ro/pagina/cet18

Fii cetățean responsabil - depune Declarația în termen!

17/03/2025

Serviciul Fiscal de Stat informează că la data 25 martie 2025 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2024 de către contribuabilii persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător precum și de către contribuabilii care desfășoară activitate profesională.

Detalii în comunicat ▶ https://sfs.md/ro/stiri/25-martie-2025-termen-limita-de-prezentare-a-declaratiei-cu-privire-la-impozitul-pe-venit-pentru-anul-2024-de-persoanelor-care-desfasoara-activitate-de-intreprinzator

07/03/2025

🎓 Медицинское страхование для студентов, обучающихся за границей 🌍🏥

Хорошая новость для студентов, обучающихся за рубежом на очной форме! Согласно законодательству, их медицинское страхование покрывается государством (за исключением тех, кто обязан иметь индивидуальный полис). Об этом сообщает Национальная компания медицинского страхования.

✅ Кто оплачивает страховые взносы?
Государственный бюджет берет на себя расходы по обязательному медицинскому страхованию для этой категории граждан.

📌 Как долго действует страховка?
Статус застрахованного лица предоставляется с момента зачисления или начала учебного года и действует до его окончания. В случае продолжения обучения он может быть продлен (Постановление правительства № 1246/2018).

📝 Как оформить страхование?
Студентам необходимо подать заявление (ссылка на скачивание http://bit.ly/4148c6M ) и предоставить подтверждающие документы, такие как:
🔹 Справка с места учебы, подтверждающая очную форму обучения и длительность учебного года.
🔹 При необходимости – другие документы.

📍 Подать документы можно в Отдел по работе с бенефициарами Территориального агентства CNAM.

Поделитесь этой информацией с теми, кому она может быть полезна! 💙

📢 С  1 марта 2025 года микро- и малые предприятия аграрного сектора смогут получить доступ к выгодному финансированию че...
01/03/2025

📢 С 1 марта 2025 года микро- и малые предприятия аграрного сектора смогут получить доступ к выгодному финансированию через Программу сельскохозяйственного кредитования (ACF).🚀

Программа, реализуемая Правительством Республики Молдова в сотрудничестве с Министерством финансов и Офисом по управлению программами внешней помощи (OGPAE), предлагает кредиты с фиксированной процентной ставкой 5,1% годовых и грантовой составляющей до 30% от стоимости финансирования, гибкие сроки погашения до 5 лет и возможность доступа к финансовым гарантиям через Гарантийный фонд Организации по развитию предпринимательства.
✅Бенефициары могут использовать эти средства для приобретения сельскохозяйственного оборудования, инвестиций в послеуборочную переработку и других операционных нужд, таких как:
✅Сельскохозяйственное оборудование для традиционного сельского хозяйства – максимум 2 млн леев, 5% от суммы – невозвращаемый грант;
✅Оборудование для консервативного сельского хозяйства – максимум 3 млн леев для групп производителей и 2 млн леев для индивидуальных фермеров, с грантом в размере 15%;
Оборудование для послеуборочной обработки – максимум 5 млн леев, причем 30% от этой суммы может быть невозвращаемым грантом;
✅Оборотный капитал – на операционные расходы может быть использовано не более 15% от суммы кредита. Более подробную информацию о программе можно найти на официальном сайте OGPAE: https://ogpae.gov.md/programul-facilitatea-de-creditare-in-agricultura-fca/

28/02/2025
📢 Внимание, предприниматели!  🚀28 февраля 2025 года в Единцах состоится важное событие для бизнеса – информационная сесс...
27/02/2025

📢 Внимание, предприниматели! 🚀

28 февраля 2025 года в Единцах состоится важное событие для бизнеса – информационная сессия о Программе поддержки малых производителей. Представители ODA и GIZ Moldova расскажут, как получить грант до 500 000 леев на развитие вашего бизнеса!

📅 Дата: 28 февраля 2025 года
⏰ Время: 11:30
📍 Место: Зал заседаний Единецкого районного совета

Это отличная возможность получить полезную информацию, задать вопросы и узнать, какие шаги нужно предпринять для участия в программе.

Сессия организована при поддержке «EU4Moldova: Местные сообщества», финансируемой ЕС, правительствами Германии, Австрии и Польши.📩 Для участия подтвердите свое присутствие, связавшись с организацией ODA!
Cu respect,
Adresa: Republica Moldova, mun Chișinău
bd. Albișoara 38, et.7, mun. Chișinău,RM; 08:00-17:00
Tel. mob.060447575
E-mail:[email protected]

Не упустите шанс привлечь финансирование в ваш бизнес! 💼✨
https://www.oda.md/ro/despre-noi

26/02/2025

𝐀𝐧𝐮𝐧𝐭̦ 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐫𝐚𝐦𝐛𝐮𝐫𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, anunță deschiderea apelurilor pentru finanțare nerambursabilă în cadrul următoarelor trei programe:

✔️𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞 „𝐏𝐀𝐑𝐄 𝟏+𝟐”
✔️𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫𝐢𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐅𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧, 𝐌𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚 𝟏
✔️𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐚𝐥 𝐌𝐢𝐜𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐏𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢

Pentru informații detaliate privind criteriile de eligibilitate și bugetele disponibile în cadrul acestor programe, accesați https://www.oda.md/ro/ secțiunea 𝐆𝐫𝐚𝐧𝐭𝐮𝐫𝐢.

Amintim că, prin intermediul Programului PARE 1+2, de la lansarea acestuia și până în prezent, 𝟏𝟖𝟔 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢 au beneficiat de granturi în valoare totală de 𝟓𝟒,𝟕𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, ceea ce a dus la o investiție în economie de 𝟏𝟐𝟖,𝟕𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢. Acest program este finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană, prin intermediul ODA.

De asemenea, Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, lansat în primăvara anului trecut, a oferit sprijin financiar pentru dezvoltarea a 𝟖𝟗 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢 care au beneficiat de granturi cu valoarea totală de 𝟐𝟓,𝟕𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, dintre care 𝟓,𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 sunt fonduri ale Uniunii Europene.

Totodată, Programul de Sprijin al Micilor Producători, lansat oficial în noiembrie 2024, oferă finanțare nerambursabilă de până la 500.000 de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii, cu o contribuție minimă de 30% din partea beneficiarilor.

Până în prezent, un număr de 𝟏𝟎 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢, au accesat finanțare nerambursabilă cu o valoare totală de 𝟑,𝟔𝟒 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢, ceea ce a generat o investiție în economie de 𝟔,𝟐𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢.

Programul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova și este implementat de ODA cu sprijinul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de UE, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei și implementat de către GIZ, ADA și SFPL în Moldova.

În același timp, apelurile pentru următoarele programe rămân deschise:

📍𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐒𝐭𝐚𝐫𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢;

📍𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐈𝐌𝐌;

👉𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑎𝑛𝑡𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑛𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙, 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑠𝑎𝑡̦𝑖 𝑤𝑤𝑤.𝑜𝑑𝑎.𝑚𝑑 𝑠𝑎𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑎𝑐𝑡𝑎𝑡̦𝑖 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑢𝑙𝑡𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑛𝑢𝑚𝑎̆𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑓𝑜𝑛:📞 022 22 57 99.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova
European Union in the Republic of Moldova
GIZ Moldova


21/02/2025

💼 Вы занимаетесь бизнесом – мы занимаемся вашей бухгалтерией!

Бухгалтерия – это не просто цифры, а основа стабильного бизнеса. Мы поможем вам:
✔ Вести учет без ошибок
✔ Сдавать отчеты в срок
✔ Оптимизировать налоги

🔹 Пора забыть о бумажной рутине и передать бухгалтерию профессионалам! 🔹

📩 Напишите нам, и мы поможем вам навести порядок в финансах!

📞062000246

Address

Edinet

Telephone

+37368273573

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when SOVACONT/Servicii Contabile posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to SOVACONT/Servicii Contabile:

Share

Category